Producerea cutremurelor

În momentul în care se declanşează cutremurul, din epicentru, adică din punctul situat deasupra vatrei cutremurului, vor porni unde de şoc. Primele

valuri care vor porni se numesc unde primare sau unde P. Acestea sunt valuri longitudinale, care se propagă asemănător cu undele sonore: produc mişcări în sens înainte – înapoi, în direcţia de propagare. Undele primare sunt urmate de undele secundare, sau undele S. Sub efectul acestora, rocile se vor zgudui perpendicular pe direcţia de mers. Al treilea tip de unde, undele de suprafaţă, provoacă unduirea solului şi accentuează efectul distrugator al undelor secundare.

1. Unda P :

• este o undă longitudinală, de compresie
• determină mişcarea particulelor solului paralel cu direcţia de propagare
• unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcţia de mers
• amplitudinea acestei unde este direct proporţională cu magnitudinea (energia cutremurului)
• este percepută la suprafaţă de către oameni ca pe o săltare, un mic şoc în plan vertical
• nu este periculoasă pentru structuri (clădiri) deoarece conţine (transportă) aproximativ 20% din energia totală a cutremurului

2. Unda S :

• este o undă transversală, de forfecare
• determină mişcarea particulelor solului perpendicular (transversal) faţă de direcţia de propagare
• deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui şarpe (mişcări ondulatorii stânga-dreapta faţă de direcţia de înaintare)
• este resimţită la suprafaţă sub forma unei mişcări de forfecare, de balans în plan orizontal
• este periculoasă, deoarece transportă aproximativ 80% din energia totală a cutremurului
• determină distrugeri proporţionale cu magnitudinea cutremurului şi cu durata de oscilatie
• clădirile cad datorită intrării în rezonanţă a frecvenţei proprii de oscilaţie a structurii clădirii cu frecvenţa undei incidente, în acest caz efectul distructiv fiind puternic amplificat .

Suprafaţa globului este divizată în plăci tectonice. În timpul deplasării lor, acestea inevitabil vor întâlni alte plăci tectonice în cale. Când două plăci se întâlnesc, îşi lovesc şi îşi deformează marginile astfel:

• 1. Margini divergente

Dacă se întâlnesc două plăci a căror margini sunt formate din crustă oceanică şi care se mişcă depărtându-se una de alta, în spaţiul care apare, iese la suprafaţă roca încinsă din manta, formându-se vulcani. Această rocă încinsă se răceşte în apa oceanului, se întăreşte şi duce la formarea unei noi cruste oceanice. Ea împinge cele două plăci forţându-le să se depărteze ducând la apariţia cutremurelor în locul respectiv. Locul în care acest fenomen apare se numeşte zonă de divergenţă.

• 2.Margini convergente

Când două plăci se ciocnesc, o parte din marginile lor se distruge. Rezultatul acestor distrugeri depinde de tipul de cruste de la marginea plăcilor care se ciocnesc. Astfel: - daca se ciocneşte o placă oceanică de una continentală, cea oceanică, fiind mai subţire şi mai densă va fi forţată să intre sub cea continentală care este mai uşoară şi mai groasă. Aici apare fenomenul de subducţie . Crăpătura scoarţei pe unde placa pătrunde în manta se numeşte fosă. -când se ciocnesc 2 plăci oceanice, de asemenea una poate fi împinsă sub cealaltă. -când se ciocnesc două plăci continentale, se creează arii de munţi pentru că marginile care se ciocnesc se vor încreţi, se vor compresa şi vor fi împinse la suprafaţă. Acesta este procesul formării munţilor prin încreţire (ex.: Himalaya). Zona în care două plăci se ciocnesc se numeşte zonă de convergenţă.

• 3.Când plăcile tectonice trec unele pe lângă altele ele vor aluneca, se vor lipi, se vor freca una de alta ducând la apariţia unei presiuni care va face ca plăcile să se zdruncine, să se smucească formând cutremure.